de Christian Discher
Dacă instanţele politice forţează oamenii spre tăcere, vom profita de resursele noastre lingvistice pentru a apăra drepturile omului. Limbajul împotriva tăcerii-un element al politicii: ceea ce este scris va fii documentat, precum în timpurile de odinioară au fost păstrate amintirile ce ne însoţesc ca semn de avertisment.
Sub motto-ul “incluziune, suntem o societate pentru toţi” se angajează politicieni și instituţii de cercetare pentru oamenii din societatea germană, pentru vârstnici şi cei care au nevoie de îngrijiri speciale, oameni cu handicap, femei, homosexuali, transsexuali, copii, bolnavi, bărbaţi şi migranţi. [pentru a diferenţia incluziune/excluziune: Stichweh 1997] Universităţile primesc milioane de euro astfel încât instituţiile acestora să dezvolte anumite proiecte. Rezultatele cercetărilor însă rar ajung în domeniul practic. Diferența dintre teorie şi realitate este substanţială. În spatele conceptului de incluziune se observă doar bunăvoința: germanii sunt încă departe de o societate incluzivă. Însă în cadrul dezbaterii despre discriminare şi excluziune publicul este privat de informaţii în legătură cu soarta celor bolnavi care suportă măsuri coercitive în cadrul instituţiilor psihiatrice. Mass-media raportează ocazional despre infracţiunile pacienţilor acut bolnavi care sunt trataţi în spitale psihiatrice. Însă diferenţa dintre oamenii >>normali<< bolnavi mintal şi criminalii bolnavi mintal nu este evidenţiată.[Pentru a diferenţierea legislativă]
Tulburări de depresie şi de alimentație sunt între timp bine cunoscute. La fel de cunoscută este şi schizofrenia, doar cu diferenţa că persoanele afectate de această boală rareori îşi regăsesc locul în societatea noastră după finalizarea tratamentului. Aceste persoane sunt cele care ne sperie în metrou pentru că raportează în voce tare că sunt urmăriţi de Securitate sau de alte agenţii de informaţii. Alţii se roagă şi încearcă să convertească ascultătorii . Între noi fie permisă întrebarea: Cine nu se teme la întâlnirea cu aceşti oameni în autobuz sau pe stradă? [Discher 2015] Faptul că diagnosticul “schizofrenie” sau “psihoză“, cunoscut drept boală metabolică a creierului, cauzează idei paranoice şi un comportament deviant de la normele societăţii, este menţionat mai rar. Clarificare nu este furnizată de către mass-media. Însă diagnosticul acestei boli nu pare a fi justificat în cazul fiecărui pacient.
La vârsta de 17 ani C. a fost tratat în cadrul clinicii de psihiatrie şi psihoterapie pe secţia de terapie intensivă, Casa 12. În 1993 când postul tv ARD a difuzat reportajul compromiţător “Infernul din Ueckermuende – Psihiatrie în Est”, ecou-ul mass-media a fost enorm. [în paranteză fie spus, acest film documentar a fost interzis înainte de difuzarea sa] Măsurile inumane luate în cadrul instituţiilor psihiatrice din fosta RDG a şocat întreaga lume. Ce era mai terifiant? Argumentele personalului intervievat sau femeile şi bărbaţii îngroziţi şi terifiaţi care nu văzuseră lumina de ani de zile şi care au fost filmaţi şi prezentaţi publicului fără consimțământul prealabil? Jurnalism investigativ pe seama cui? Cu ocazia a 25 de ani de la căderea zidului Berlinului oamenii au sărbătorit în 2014 libertatea dobândită. Însă ce a ieşit din cei care au trăit experienţa “Ueckermünde” sau din cei care sunt trataţi astăzi în acest loc? Ueckermünde, un oraş mic lângă Stettiner Haff îşi face reclamă cu proiecte de incluziune.
Idila din Stettiner Haff
Pe site-ul unui politician local este proclamat cu entuziasm următorul ţel: “Începutul unei regiuni incluzive de lângă Haff”. “Mulţi erau strânşi deja acolo, în Bürgersaal. Fie Kulturspeicher sau Kleeblattschule Anklam, politicieni precum Patrik Dahlemann sau oameni obişnuiţi- toţi aceştia s-au adunat în scopul de a iniţia proiectul. Sperăm ca planurile să devină cât mai repede concrete, pentru a da viaţă numeroaselor idei, precum ar fi activităţi de agrement, centru carpooling, centru de consiliere şi multe altele.” În mod onorabil este exprimată această misiune pentru o societate care include pe toată lumea. Cu toate acestea, numărul persoanelor care se pensionează anticipat în Germania din cauza bolilor psihice este în constantă creștere. Spre deosebire de alte landuri, în Mecklenburg -Pomerania Inferioară (Mecklenburg-Vorpommern) a crescut numărul tulburărilor mentale înregistrate între anii 1997 și 2011 cu 102%. Numărul de pacienţi trataţi se află în continuă creștere. Prin intermediul planurilor de dezvoltare al unui sistem al serviciilor de asistență integrativă pentru persoanele bolnave psihic în Mecklenburg-Pomerania, se reacționează la problemele structurale. Este menţionată chiar şi cooperarea interdisciplinară. Rolul şi responsabilitățile celor activi în sistemul psihiatric nu sunt puse la îndoială nici chiar în această evoluție negativă. Dar cum le merge pacienţilor care sunt plasaţi în psihiatrie, în Casa nr. 12 de la marginea oraşului Ueckermünde? La ieșirea din oraş, pe strada Ravenstein, poate fi observat un indicator care arată direcţia înspre clinica psihiatrică medico-legală precum şi drumul spre grădiniţa Morgenstern.Un alt semn îndrumă vizitatorii spre complexul clinicii AMEOS. Clinica de psihiatrie, psihoterapie şi tratament psihosomatic, care este situată pe strada Ravenstein nr. 23, nu este menţionată. Cei interesaţi vor găsi descrierea drumului spre această clinică numai după o cercetare extensivă pe internet. Pe site-ul modern al clinicii de psihiatrie şi psihoterapie din Ueckermünde este descrisă tradiția şi viziunile acesteia în vechime de peste 130 de ani. Cu 87 de paturi de spitalizare, 6 secţii, o clinică de tratament ambulatoriu precum și 5 opţiuni diferite de tratament în clinica de zi, oferă spitalul psihiatric şi psihoterapeutic spaţiu pentru numeroşi pacienţi. Metode moderne de diagnoză şi medici responsabili finalizează prezentarea pe internet. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, instituţia a fost reformată. [Seiffert 2010]
În clădirile din cărămidă roșie și într-o construcție socialistă veche a clinicii sunt internaţi pacienții cu “boli mintale normale” şi persoanele cu dizabilități mintale. Pe anumite semne de orientare este scris “integrare deschisă şi închisă”. Ce are această integrare de la marginea oraşului de a face cu noţiunea de incluziune? Vizavi de Casa nr. 40, se află o construcţie veche din beton din epoca socialistă care încă în 1997 şi câţiva ani mai târziu a fost utilizată drept secţie deschisă pentru psihiatrie și psihoterapie, având un program terapeutic complex. Astăzi, această clădire este folosită drept cămin pentru persoane cu handicap; copiii joacă fotbal veseli şi lipsiţi de griji. Grădiniţa Morgenstern este îngrădită şi împrejmuită de barăci dărăpănate, utilizate pe post de depozite. Scrisul de pe o mică tăbliţă sugerează apartenenţa grădiniţei de diaconie. În spatele grădiniţei se află pereţi de sârmă ghimpată şi un teren de sport monitorizat cu numeroase camere video. În apropiere, în strada Ravenstein nr. 15, se află clinica pentru psihiatrie medico-legală şi psihoterapie. Cu arhitectura sa impresionantă și iazuri de trestie ar putea fi uşor confundată cu un loc idilic de vacanţă dacă nu ar fi vizibile camerele video. Este acesta oare locul potrivit pentru copii, pacienți şi persoane cu handicap, să se însănătoşească, să se recupereze sau este aceasta noua formă de incluziune în Ueckermünde?
Indicator
În 1997, la vârsta de 17 ani, C. a fost internat în Casa 12 a secţiei de psihiatrie acută din Ueckermünde. Aproape de BAC, C. se confrunta cu o criză de identitate: homosexualitatea, faptul că era îndrăgostit, excluderea din mediul social și probleme cu părinții. Schimbări interioare şi diferite experienţe prin care trec adolescenții. Pentru a se dezvolta ca om, el a apelat la Dumnezeu, a început să se roage în mod regulat și să aibă încredere în vocea interioară. Prin conversații cu prietenii care îl sprijineau, C. căuta o cale de ieșire din această criză existenţială. Dar nu a reuşit. Prea greu a fost drumul său spre maturizare. El a căutat apoi sprijin de la un pastor femeie. Plângând, stătea C. în faţa dânsei, i-a cerut şi urmat sfatul de a merge la spitalul oraşului său nativ. Pe atunci, nu i-au fost oferite alte alternative. Faptul că suferise o pierdere masivă în greutate înainte de intrarea sa în spital nu a fost tematizat în nici o discuţie anterioară. Odată ajuns la spital, C. S. nu ştia că se află la psihiatrie. Nu i-a mers bine. C. a vrut să fie deschis, sincer în legătură cu homosexualitatea sa. Dar a realizat foarte repede că aceasta nu era calea corectă pentru rezolvarea problemei lui. C. a reuşit să se liniştească dar nu înţelegea de ce ușile erau încuiate în urma lui. Nu era obişnuit să fie închis şi s-a simţit hărțuit într-un fel. Nimeni nu l-a întrebat despre problemele sale; criza existențială a rămas neobservată. La toaletă C. a suferit o hemoragie, o întâmplare fatidică. Curățarea toaletei și spălarea corpului său a durat mult timp. Când s-a întors înspre camera lui, așteptau mai mulţi asistenţi medicali şi medici pe coridor. Nesigur în fața mulțimii adunate, C. îl împinge pe unul dintre aceştia şi se scuză spunând: “M-aţi speriat.” I-au fixat corpul cu curele şi i-au injectat medicamente puternice. De problemele sale, de tumoare, de boala dureroasă a intestinului, care izbucnise la vârsta de 16 ani, nu ştiau psihiatri încă. Comportamentul lui C. a dus la internarea sa pe secţia de psihiatrie acută în Ueckermünde. [Discher 2015]
Extras din interviul cu C. .:
“Acolo m-au fixat din nou 24 de ore, mi-au dat medicamente imediat după ce am ajuns. [ … ] Doctorul m-a asigurat că nu trebuie să îmi fac griji; nici măcar nu o să îmi amintesc de timpul petrecut aici, spunea el. Nimeni nu mi se adresa cu “Domnul” ci cu “Doamna” […] După prima zi petrecută în salonul de pe secţia acută, nu am mai putut vorbi. […] Mersul, orice fel de mişcare, erau aproape imposibile. A durat doi ani până am putut să formulez o propoziţie normală şi mai mult de 5 pentru a reveni la viaţă. Dar asta nu avea nici o legătură cu diagnosticul primit: Aveam nevoie de recuperare de la tratamentul în sine. Nu cred că mai trebuie să vă spun că nu am simţit nici o ameliorare în momentul plecării mele din Ueckermünde. Am cunoscut mulți oameni acolo. Mulți dintre ei sunt morți, pentru că şi-au luat viața. Am vrut să o fac şi eu, dar cumva am ştiut că o să reuşesc să depăsesc această situaţie. [ … ] Astăzi sunt căsătorit. În ciuda a ceea ce mi-a fost atestat, “inteligenţă subdezvoltată”, “aspiraţiile prea înalte asupra planului vieţii” şi a “imaturităţii şi naivităţii” mele, am absolvit atât liceul cât şi facultatea. Acum am un loc de muncă cu responsabilitate și mă aflu în toiul vieţii. Doar un cerc restrâns de prieteni ştiu despre această experiență din viaţa mea […] și cum în fiecare zi îmi amintesc fiecare cuvânt. Totul- din ce s-a petrecut acolo. Până în ziua de astăzi nu am mai cunoscut pe nimeni, care după “şederea” sa în Casa 12, să fi reuşit să se pună iarăşi pe picioare. Ori au ieşit la pensie, ori nu mai trăiesc.”
Cum să înțeleagă o persoană “normală” abnormalul, atunci când nici măcar indicatoarele de la intrarea în clinică din strada Ravenstein nu face o diferențiere clară? Cine l-ar fi crezut pe C. după șederea sa în Casa 12? Cine să verifice dacă măsurile privative de libertate au fost justificate? Judecătorii nu sunt medici; ei se bazează desigur pe expertiza cadrelor medicale. Ce se întâmplă în spatele ușilor închise este inspectat în mod regulat de către stat şi nu este pus în dubiu. Standardele ridicate asigură uniformitate și verificabilitate. Internat la psihiatrie în mod eronat, credința în Dumnezeu privită drept idee paranoică şi crize existenţiale neobservate? [Discher 2015] Legat! Dezlegat! Ridicat în picioare! Culcat! Identităţile pierdute și obiectivele de viață sunt ascunse până în ziua de astăzi în locul care ar fi trebuit să vindece oameni. Numai după o extinsă cercetare pe internet află cei interesaţi poveşti de viaţă care sunt asociate cu psihiatria noastră modernă. Bernd Seiffert din NRW, Thomas Juritz, Olaf L., Mario Hagemeister din Rostock. Toţi aceştia nu mai trăiesc în ziua de astăzi.
Despre Ueckermünde şi soarta persoanelor cu boli psihice se găsesc puţine informaţii. Reîntoarcerea la viaţa obişnuită după complexul program terapeutic din Ueckermünde, grupuri de suport şi autoajutorare sau începutul unei noi cariere şcolare sub mantia de “incluziune” într-un atelier pentru persoane cu handicap. Deși oamenii aud despre evenimente din spitale psihiatrice, ei totuşi nu vor şti niciodată cu adevărat ce se întâmplă în spatele uşilor închise. Numai cei personal afectați au posibilitatea de a arunca o privire în interiorul clădirilor din cărămidă roșie. Din acel loc nu există cale de întoarcere, eşti forţat să trăieşti într-o altă lume. Asemenea psihiatrii te fac bolnav; de regulă, după prima internare urmează mai multe. Psihoza, o tulburare metabolică la nivelul creierului, nu este singura responsabilă pentru ostracizarea socială, nu doar ea împiedică pacienţii să îşi regăsească rostul în viață. Când membrii familiei sunt copleşiţi de diagnosticul “psihoză” și sunt nevoiţi să se bazeze pe sfatul medicilor, atunci doar este posibil pentru cazurile, cum cel al lui C., să devină normalitate. Dacă astăzi se vorbește despre depresie, toată lumea crede că o cunoaşte. Depresia este acceptată în societatea noastră. Dar oare ştiu aceşti oameni cu adevărat ce înseamnă să fii dominat de tristețe profundă, de lipsa de motivație sau de dorinţa de moarte? Sau a devenit cuvântul “depresiv” doar modern pentru că societatea noastră nu reflectă asupra sa? Depresia și sindromul Burnout par a fi o afacere economică înfloritoare având în vedere numeroasele produse care sunt scoase pe piaţă. În acest context se vorbeşte mai rar despre spitale de boli mintale. Dar cine merge cu plăcere la psihiatru să îi fie prescrise medicamente? [Discher 2015] Asemenea metode de spitalizare şi de tratament a tinerilor şi oamenilor maturi, precum în Ueckermünde, retrogradează psihiatriile, chiar şi pe cele care încearcă să se reorienteze cu privire la sistemul de îngrijire medicală oferit pacienţilor suferinzi de boli psihice. Întregul personal, constând în medici, psihologi, asistenți sociali și îngrijitori, este cel căruia îi este acordată încredere anticipată din partea celor afectaţi şi care are o responsabilitate ridicată faţă de bolnavi. Nu numai clădirea din cărămidă roșie din Ueckermünde face parte din sistemul societății noastre, dar şi întregul personal care lucrează aici și slujeste în mod automatizat zi de zi, menţinând acest sistem în viață. Faţadele şi construcţiile interioare sunt usor renovabile, din punct de vedere tehnic. Dar oamenii și modul lor de gândire nu. Poate a venit timpul ca tradiţia de 130 de ani a clinicii pentru psihiatrie şi psihoterapie din Ueckermünde să fie întreruptă şi viaţa din interiorul clădirii din cărămidă roşie şi din Casa 40 să fie făcută publică. Căutăm calea spre incluziune, spre o societate deschisă tuturor. Incluziune- acum un cuvânt modern frecvent folosit care trezește interesul în rândul populației, care permite ascensiunea politicienilor, dar care îi uită tocmai pe aceia care au nevoie de incluziune dar nu fac parte dintr-un lobby. Acest concept functionează teoretic, în domeniul stiinţei. El este ideal pentru a finanţa scumpe proiecte universitare, proiecte a căror rezultate nu sunt des aplicabile în practică. Cei care predau conceptul de “incluziune” rareori se gândesc la practicabilitatea acestuia. Fără a generaliza, este evident că acest concept nu este gândit până la capăt. Cei care se angajează efectiv pentru participare şi incluziune, rămân în tăcere pentru că își îndeplinesc sarcina cu plăcere. Aceasta le serveşte drept recunoştinţă.
Bibliografie
Adresse Kita Morgenstern: Christophorus Tagesstätte Kita Morgenstern: http://www.kita-portal mv.de/de/tageseinrichtungen/kitas_in_m_v/kitas_in_m_v_kita_profil&kitaid=66 (27.01.15).
AMEOS Klinikum: Klinik für Psychiatrie und Psychotherapie Ueckermünde: Ravensteinstraße 23: http://www.ameos.eu/1638.html (27.01.2015).
AMEOS Klinikum für Forensische Psychiatrie und Psychotherapie Ueckermünde. Ravensteinstraße 15a. Ueckermünde 17373. Deutschland: http://www.ameos.eu/forensik-uede.html (27.01.2015).
Antwort der Bundesregierung auf die Kleine Anfrage der Abgeordneten Dr. Martina Bunge, Dr. Ilja Seifert, Diana Golze, weiterer Abgeordneter und der Fraktion DIE LINKE. – Drucksache 17/10576 – Zwangsbehandlungen in Deutschland, in: http://dipbt.bundestag.de/dip21/btd/17/107/1710712.pdf
Autor unbekannt: Tod in Rostock: http://www.todinrostock.de.(27.01.15).
Bundesanstalt für Arbeitsschutz und Arbeitsmedizin: Auszug aus dem Bericht Sicherheit und Gesundheit. Schwerpunkt psychische Erkrankungen: http://www.baua.de/de/Informationen-fuer-die-Praxis/Statistiken/Schwerpunkt/Psyche.html (10.01.2015)
Dahlemann, Patrick. 2013: Startschuss für eine inklusive Region am Haff: http://patrick-dahlemann.de/nk-startschuss-fur-eine-inklusive-region-am-haff/(10.01.2015).
Die Hölle von Ueckermünde: https://www.youtube.com/watch?v=odtM4k9H4k4&spfreload=10.
Discher, Christian. 2015: Die Übriggebliebenen (in Vorbereitung).
Klee, Ernst: http://www.fischerverlage.de/autor/Ernst_Klee/2830 (27.01.15).
Mecklenburg Vorpommern. Ministerium für Arbeit, Gleichstellung und Soziales Plan zur Weiterentwicklung eines integrativen Hilfesystems für psychisch Kranke Menschen in Mecklenburg-Vorpommern: http://www.regierung-mv.de/cms2/Regierungsportal_prod/Regierungsportal/de/sm/_Service/Publikationen/index.jsp?publikid=4665
Moussavian, Sima: Die Hölle von Ueckermünde-Inhalt: http://www.helpster.de/die-hoelle-von-ueckermuende-inhalt_207544 (27.01.2015).
Netzwerk für Inklusion am Stettiner Haff: http://www.inkaha.de/index.php/component/content/category/33-website(10.01.2015).
Neurologen und Psychiater im Netz: Psychosen. Krankheitsbild. Herausgegeben von Berufsverbänden und Fachgesellschaften für Psychiatrie, Kinder- und Jugendpsychiatrie, Psychotherapie, Psychosomatik, Nervenheilkunde und Neurologie aus Deutschland, Österreich und der Schweiz, in: http://www.neurologen-und-psychiater-im-netz.org/psychiatrie-psychosomatik-psychotherapie/stoerungen-erkrankungen/psychosen/krankheitsbild/(27.01.15).
Seiffert, Bernd. Sein Trauerblog: http://psychiatriekritikerberndseiffert.blogspot.de. (27.01.15).
Seiffert, Bernd. 2010: Das Verbrechen der Psychiatrie. Eine Zusammenfassung von Bernd Seiffert: http://www.meinungsverbrechen.de/wp-content/uploads/2011/03/Die-Verbrechen-der-Psychiatrie_02_2010.pdf (27.01.15).
Stichweh, Rudolf.1995). Inklusion/Exklusion, Differenzierung und Weltgesellschaft. Anmerkung des Autors: „Erweiterte Fassung eines Aufsatzes, der zunächst in Soziale Systeme 3, 1997, 123-136, erschienen ist. Der Abschnitt V ist neu hinzugefügt“: http://www.fiw.unibonn.de/demokratieforschung/personen/stichweh/pdfs/17_36stichweh_6.pdf (27.01.2015).